Ai idei? Bursele Every Can Counts- colectarea dozelor din aluminiu in vederea reciclarii!(valoarea unei burse este de 1400 lei)

Principalul obiectiv  este colectarea  dozelor din aluminiu in vederea reciclarii. Se sprijina colectarea in vederea reciclarii la locul de munca, in unitatile de invatamant, in cadrul evenimentelor publice, festivalurilor muzicale, benzinarii, etc . Dorim sa sprijinim orice entitate care doreste sa isi determine personalul, clientii sau vizitatorii sa recicleze dozele din aluminiu, oriunde s-ar afla.

Experienta ne-a demonstrat un fapt evident: numai printr-o retea eficienta si recunoscuta oficial putem imbunatati rata de reciclare impusa de legislatia europeana.

Imbunatatirea “eco-comportamentului” cetateanului poate fi realizata numai prin punerea la dispozitie a unei infrastructuri solide si respectarea promisiunii ca toate materialele reciclabile vor fi reciclate, iar cantitatile se vor regasi in cifrele oficiale declarate.

In prezent, EveryCanCounts este implementat in peste 360 de locatii, totalizand un numar de 2750 de cutii de colectare si aproximativ 18.000 kg colectate.

Asociaţia Alucro oferă opt burse a câte 1400 lei pentru cei mai creativi studenţi pasionaţi de protecţia mediului. Aflată la a treia ediţie, competiţia Bursele Every Can Counts se adresează studenţilor interesaţi de acţiuni şi campanii de reciclare.

Tema ediţiei din acest an este propunerea unei campanii pentru implementarea programului de colectare a dozelor din aluminiu Every Can Counts în facultatea la care studentul este înscris şi implementarea acesteia, dacă propunerea este aleasă câştigătoare.  Every Can Counts România va oferi sprijinul logistic necesar implementării programului, fiecărui student: organizarea unei prezentări în vederea semnalizării programului în instituţie sau companie, realizarea de campanii vizuale (afişe, flyere), oferirea cutiilor de colectare şi asigurarea contactului cu un colector autorizat în vederea ridicării dozelor din aluminiu.

Scopul competiţiei este de a stimula implicarea studenţilor în acţiuni de protecţia mediului şi de a promova reciclarea dozelor din aluminiu în rândul tinerilor, dar şi al publicului larg.
„Anul acesta, am ales o modalitate diferită de a ne pune în practică proiectele adresate tinerei generaţii. Astfel, liceeni vor pune în scena piesa de teatru „HOPE – SPERANŢĂ”, iar studenţii vor veni cu idei fresh de implementare a programului EveryCanCounts în facultăţile în care studiază. Nu numai că le dăm mână liberă în ceea ce înseamnă creativitate şi originalitate, dar şi premiem ideile care nouă ni se par interesante şi demne de urmat. Datorită faptului că în acest an împlinim 8 ani de activitate, vom selecta 8 proiecte pe care le vom premia cu câte 1400 lei fiecare. Cautăm tineri care îşi bazează propunerile pe experienţa proprie, care îşi propun să schimbe obiceiurile negative în atitudini pozitive şi care să devină lideri de opinie în generaţia lor.” ,declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro, Every Can Counts România.

Pentru se putea înscrie în competiţie, participanţii trebuie să fie studenţi la o facultate din  România, cu excepţia celor aflaţi în an terminal. Termenul limită de înscriere este 18 mai 2018. Propunerea de campanie va fi făcută prin completarea unui formular standard, care urmăreşte creativitatea studenţilor în alegerea activităţilor pentru implementarea programului şi planificarea acestora pentru a fi implementate în perioada octombrie – decembrie 2018.

Regulamentul complet al competiţiei Bursele Every Can Counts este disponibil pe site-ul www.everycancounts.ro.

Facebook: www.facebook.com/EveryCanCountsRomania 

Cauți un program de studii în România sau în străinătate? Romanian International University Fair – 2018

 

Cauți un program de studii în România sau în străinătate? Peste 110 universități și instituții educaționale te așteaptă la RIUF!

 

În luna martie are loc cea de-a 22-a ediție a celui mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, care îți pune la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie despre programe de licență și masteratde la peste 100 de universități și instituții educaționale din România și din străinătate. Iar dacă te interesează alternative educaționale, poți participa la RIUF YouForum, singura conferință dedicată dezvoltării personale și orientării tale în carieră.

 Iată ce gasești pe scurt la Romanian International University Fair din:

București, 17-18 martie, Sala Palatului

  • Universități și instituții educaționale din Singapore, Grecia, Italia, Emiratele Arabe Unite, SUA sau Belgia
  • Informații despre studiul gratuit în țările nordice (discuții cu reprezentanți din Norvegia, Suedia și Danemarca)
  • Atelierul digital de la Google din cadrul conferinței RIUF YouForum București
  • Sesiunea de discuții cu Andreea Esca (PROTV) despre educație și resursele pe care le poți accesa ca tânăr din generația Z

Cluj-Napoca, 20 martie, Sala Polivalentă

  • Sesiunile de discuții și atelierele practice despre educație, pasiuni și joburi de succes de la conferința RIUF YouForum unde îi poți vedea pe Andi Vanca (Electric Castle), DJ Shiver, Radu Lupaș (Salad Box), Bogdan Bob Rădulescu (Epic Show)
  • Universități din Germania aflate în premieră la Cluj-Napoca (Study in Baden-Württemberg, Hochschule für Jüdische Studien Heidelberg)
  • Prima universitate din România cu reprezentanță în Japonia (Universitatea Babeș-Bolyai)

Iași, 22 martie, Palas Congress Hall

  • Universități și instituții educaționale din 9 țări printre care și Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Germania sau Elveția
  • Prima ediție a conferinței RIUF YouForum cu peste 20 de invitați printre care și Andrei Argatu, Adriana Aionițoae (Endava), Cosmin Vaman (Trupa Spam), Andreea Chirilă (Pop Mon Art)

Brașov, 24 martie, Brașov Business Park

  • Universități de top precum Radboud University, University of Greenwich sau University of Northampton
  • Workshopuri și seminarii unde poți afla mai multe despre condiții de finanțare, proceduri de admitere sau pași pe care trebuie să îi faci pentru a fi un candidat cât mai bun

În plus, toate cele patru ediții îți pun la dispoziție:

  • Școli de limbă și ONG-uri studențești
  • Informații despre un fond de burse de peste 3000 de euro pentru studii în străinătate
  • Consiliere educațională și vocațională gratuită
  • Informații despre surse de finanțare și împrumuturi guvernamentale în Marea Britanie și Olanda

Alege ce ți se potrivește mai bine și înscrie-te la ediția din orașul tău! Cât ai zice RIUF, ne vedem la București, pe 17-18 martie, la Sala Palatului, la Cluj-Napoca pe 20 martie, la Sala Polivalentă, la Iași pe 22 martie, la Palas Congress Hall și la Brașov pe 24 martie, la Brașov Business Park!

Mai multe detalii la – https://www.riuf.ro/expozanti/